Încă de când am devenit jurnalistă, m-am întrebat: Oare cât mai trebuie să suportăm prostia altora? Cât mai trebuie să ne explicăm acțiunile pas cu pas pentru a pricepe prostimea? Și până la urmă, de ce trebuie să ne explicăm, când deja articolul îți răspunde la toate întrebările?

Nu înțeleg și nu o să înțeleg niciodată, poate pentru că nici nu vreau, cum oamenii au tendința de a se da experți în orice, indiferent de ce domeniu vorbim. Chiar vrem să părem atât de deștepți? Și spun „părem” pentru că în realitate, nu suntem.

Nu e nici o rușine să admiți că nu ai anumite cunoștințe. Rușinos este, după părerea mea, să strigi în gura mare că știi tot despre orice, când de fapt, cunoștințele tale sunt poate sub nivelul mării.

E mare grădina, dar sunt și mulți care sar gardul!

Încă de când eram mică mi s-a atras atenția că lumea asta e plină de oameni răi și proști, dar oarecum nu am vrut niciodată să cred asta, considerând că fiecare are un gram de bunătate și inteligență, însă cu fiecare zi ce trece, încep să nu mai fiu atât de sigură de convingerile mele.

Mai ales de când am ajuns să lucrez în presă, dau nas în nas zilnic cu oameni care, după părerea mea, sunt aici doar ca să țină umbră pământului, oameni care știu ei cum funcționează orice chestie și care ne văd pe noi, jurnaliștii niște oameni malefici, fără suflet și care vor doar să-i manipuleze negativ dar există și manipulare pozitivă!

Să nu mai vorbim despre cei care cred că noi, jurnaliștii suntem cumpărați de toate primăriile și de toate autoritățile posibile, bla-bla! Dar, știți ceva? Am să vă vorbesc și despre asta.

Jurnaliștii nu au suflet!

De fiecare dată când postăm un subiect mai delicat, ni se aruncă în față faptul că nu avem suflet și că scriem articole doar pentru audiență, însă cred că oamenii nu fac diferența între „malefic” și „obiectiv”.

Atenție, lecție de jurnalism! Există o mare diferență între genurile jurnalismului, mai ales la felul în care trebuie să se exprime jurnalistul. Dacă vorbim despre știri, anchete, investigații și dezvăluiri, jurnalistul este obligat să fie obiectiv și să prezinte situația exact așa cum este ea, fără a încerca să distorsioneze informația în favoarea uneia dintre părțile implicate. Dacă vorbim despre interviu, reportaj, feature sau opinie, deja aici se schimbă treaba, deoarece deja vorbim despre articole ce trebuie să transmită o anumită emoție cititorului. Așadar, avem voie să fim subiectivi cât dorim, pentru că, dragii mei, subiectivitatea este ceea ce oferă sentimente celui care citește/ascultă/vizionează materialul.

(Pentru a înțelege toată lumea: citește = presă scrisă, ascultă = radio, vizionează = TV)

Acum, să iau un caz concret: Am relatat zilele trecute, despre faptul că Andrei Gheorghieș a fost trimis în judecată, știre în care am scris situația așa cum este ea, fără a pune vreo mască!

Deși intenția mea nu a fost deloc de a face vizualizări pe cârca unui tânăr de 19 ani sau de pe cârca familiei Dianei( femeia care a decedat în urma accidentului), familii aflate în momente grele, ba chiar pe de-o parte îmi e milă de ambele părți, bineînțeles că s-a trezit un Gigel să comenteze și să demonstreze cum și-a dat el de fapt seama care erau intențiile mele în realizarea acestui material.

Cât de bolnav poți să fi ,măi frate??

Deci, „presa face senzație… trebuie să atragă atenția dar țara arde”. Ok, Gigele, dar dacă presa nu ar atrage atenția că țara arde, după nu vii tot tu să ne înjuri că de ce nu am atras atenția?

„Uni oameni suferă , alți se bucură”. Lăsând la o parte gramatica excelentă a lui Gigel, mă întreb cam cât de bolnav trebuie să fii să te gândești că mă bucur de necazul unui om, CÂND EU AM SCRIS UN ARTICOL PRIN CARE EXPUN CĂ OMUL ĂLA SE AFLĂ ÎNTR-O SITUAȚIE CARE ARE SĂ ÎI DECIDĂ SOARTA?

Am avut o discuție lungă ambele familii (atât cu familia Dianei cât și cu familia lui Andrei Gheorghieș), înainte de a posta materialul, o discuție în care le-am explicat ambelor părți că eu nu fac nimic fără voința lor, tocmai pentru că nu vreau să mă folosesc de această situație delicată pentru a face 3 vizualizări și că siguranța lor e mai importantă decât un articol.

Domnule Gigel, aici mă refer la toți cei care gândesc ca și tine, dar de ce să mai citim articolele când noi știm deja ce s-a întâmplat și care a fost intenția scriitorului?

Mă întreb oare de ce mai există profesorii de limba română care să ne explice ce a spus eul liric, când noi deja ne naștem într-o nație de atotștiutori?

SUNT CUMPĂRATĂ DE PRIMĂRII! VAI DE MINE!

Voi știați că orice redacție sau televiziune încheie contracte de publicitate cu instituțiile statului? Șocant, nu? E și mai șocant faptul că facem contractele respective pe o anumită sumă de bani!

Mai ales în perioada aceea în care se apropie alegerile, încep discuțiile de genul: „Ăla ține cu ăla!”, „Ăla ia bani de la celălalt”, „Ăla îi cumpărat de primăria aia”, „Ăla îi mână-n mână cu ăsta” etc. Da, dragilor, iau bani de la primării pentru contracte de publicitate. DECI? SUNT CUMPĂRATĂ, NU????? (Ironie, din nou)

Hai să luăm problemă în două direcții:

1. Să zicem că de mâine, eu,fondatoarea acestei publicații nu mai iau bani de la primării, deci nu mai sunt cumpărată de x și y, dar voi ați fi dispuși ca de mâine să plătiți o sumă de bani pentru a fi la curent cu informațiile? Vă spun eu că nu sunteți, cel puțin nu încă pentru că se va ajunge și acolo. Și acum poate vă întrebați „Dar pentru ce să îți dau eu ție bani” (ton de căpcăun). Ei bine, dragilor intelectuali, presa trebuie să trăiască din ceva. Chiar dacă ai nevoie de pasiune pentru a face această meserie, se cam moare de foame dacă ai doar pasiune. Presa are nevoie de bani pentru a putea supraviețui!

Până la urmă, dacă gândim că presa ar trebui să livreze informații pe gratis, hai să ne întrebăm de ce doctorii, avocații, magistrații, procurorii, inginerii, contabilii, IT-iștii etc. sunt plătiți, când ei spun că asta e meseria la care au visat toată viața? Plus că, dragi intelectuali, nu v-am văzut înjurând alte site-uri de știri pentru că iau bani de la primării. Adică restul pot lua bani, dar eu nu? Pe lângă că sunteți intelectuali, sunteți și foarte raționali și deloc ipocriți.

2. Dacă eu sunt cumpăratătă pentru că primesc bani în urma unor servicii prestate (publicitate pe site), înseamnă că fiecare dintre voi sunteți cumpărați de către cineva, nu? Dacă tu ești manichiuristă, să zicem, și după ce îi faci unghiile unei doamne, înseamnă că atât tu, cât și salonul tău, sunteți vânduți doamnei Rodica din Florești. Și așa cu fiecare dintre voi, în funcție de meseria pe care o aveți. Dacă mergeți la job și vă faceți treaba, iar la final sunteți plătiți de către angajator, pai înseamnă că acel angajator te-a cumpărat. Nu sună prea bine când pun așa problema, nu?

Sunteți și voi cumpărați și nu aveați idee nici 5% despre treaba asta! Ofof

Știrea se află în titlu!

Eu nu știu cum s-au învățat oamenii să citească doar titlurile și să creadă că ei au înțeles deja despre ce e vorba în știre. Știrea NU se află în titlu, oameni dragi sau voi și când vă cumpărați un medicament, îl luați doar citind denumirea, fără să vă documentați pentru ce trebuie luat?

Cât haos s-a creat, și nu doar o dată, pe seama titlurilor mele, dar cei cu gura mare sunt și cei care nu s-au sinchisit să afle restul poveștii, dând un click pe articol, sub pretextul „Păi de ce să îți fac eu ție vizualizări?” (același ton de căpcăun)

Măi frate, dar nu trebuie să îmi faci mie vizualizări, dar ai grijă că ai ecuson de fan activ pe Facebook =))), ceea ce înseamnă că ești destul de activ în comentarii. Adică tu mă urmărești pe Facebook, fiind desigur și un internaut fidel, doar pentru a îmi lăsa mie comentarii care mai de care, dar nu te interesează să afli o informație corectă, apăsând pe articol. No, păi nu ai tu prea mult timp liber?

Toată lumea are păreri!

Toată lumea își dă cu părerea despre orice, ceea ce e bine, să ne înțelegem. E normal să nu avem aceași părere/opinie și îți pot accepta argumentele dacă argumentele tale sunt bazate pe o idee pe care o stăpânești bine (adică te-ai documentat înainte), dar nu pot să-i zic lui Gigel că are dreptate și să nu-l „taxez” când văd că n-are habar despre ce vorbește.

Amintiți-vă, dragii mei intelectuali, că exprimarea e liberă, dar nu e pentru toată lumea (doar pentru cei care aduc argumente CLARE atunci când decid să îmi spună opinia lor despre un anumit subiect). Mai citiți articolele alea, documentați-vă despre subiect, analizați cu mintea voastră situația și după veniți în comentarii. Până atunci, nu vă mirați că sunteți luați la mișto de către mine, adresându-mi după că sunt „obraznică”.

Toate cele bune și la cât mai multe comentarii!