Miercuri, în Sala Mare a Primăriei Turda, a avut loc o dezbatere pentru incluziunea cetățenilor români aparținând minorității romilor, din orașul Turda.
Scopul acestei dezbateri a fost acela de a aduce împreună reprezentanți ai instituțiilor și serviciilor locale, precum și membri ai comunității romilor din Turda pentru a identifica problemele cu care se confruntă și pentru a găsi modalități de integrare și incluziune a cetățenilor români din minoritatea romilor.
Dar cum socoteala de acasă nu se „pupă” cu cea din târg, lucrurile au luat o întorsătură, să o numim bizară, în momentul în care a preluat cuvântul directorul Poliției Turda, Valer Moldovan.
În încercarea sa de a le atrage atenția reprezentanților comunităților de romi cu privire la comportamentul neadecvat al unora dintre membrii comunității, în special COPII și TINERI, a cam „deraiat” de la bun simț, dând vina în totalitate pe romi pentru stricăciunile din oraș.
Valer Moldovan e dezamăgit de comportamentul romilor din Turda!
Directorul Poliției Turda, Valer Moldovan, s-a declarat ca fiind foarte dezamăgit și supărat atât pe reprezentanții comunităților, prezenți la dezbatere, cât și pe întreaga comunitate minoritară, invocând în discursul său două motive:
• 1. Romii distrug băncile, semafoarele, panourile și fac mizerie în jurul lor
• 2. Romii nu își fac autorizație de construire
Cum era și de așteptat, reprezentanții comunităților de romi din Turda au avut și ei ceva de spus pentru fiecare nemulțumire a lui Valer Moldovan.
Este important de menționat că reprezentanții au confirmat că există în comunități tineri sau chiar și adulți care nu au un comportament adecvat într-o societate normală, însă l-au luat la rost pe directorul Poliției Turda pentru generalizarea făcută.
De unde acest comportament?
Cred că rasismul și discriminarea asupra romilor vine din lipsă de educație și nu mă refer la cei 7 ani de acasă, ci la o educație personală, să o numim.
Dacă vrem să înțelegem comportamentul romilor de astăzi, cred că trebuie să ne uităm puțin prin istorie și să vedem ce anume a declanșat acest comportament agresiv și impulsiv, deoarece orice efect are și o cauză. Ajung exact la vorba mea preferată: Orice cauză are un efect!
Vă pun o întrebare, câți dintre voi, cei care îi considerați pe acești oameni ca fiind niște oameni de care trebuie să ne ferim, știți sau v-ați interesat de istoria lor? Deja știu răspunsul, extrem de puțini, mai mult spre 0. Însă nu vă condamnă nimeni pentru asta pentru că nici școala nu ne-a învățat ceva în această privință. Abia acum s-a băgat în manuale un paragraf mic și pricăjit despre istoria romilor.
Cu toate acestea, cred că e important pentru acest articol să vorbim puțin despre istoria celor „neacceptați”, însă probabil că dacă aș scrie eu aici toate această poveste, prea puțini ar sta să citească. De aceea, vă recomand să ascultați următorul material realizat de revista DOR: Ce știm despre sclavia romilor?
Cert este că din cauza sclaviei și a rasismului/discriminării ce au urmat după eliberare, romii de astăzi aleg să răspundă acestor fenomene cu înverșunare. Deși au scăpat de sclavie, romii au continuat să fie văzuți ca acest popor inferior, iar oamenii i-au tratat ca atare.
Chiar dacă nu mulți cunoaștem ce s-a întâmplat pe atunci, avem o reticență când vine vorba despre acest popor și singurul motiv este că sunt de altă culoare sau sunt „murdari”, însă acest instinct de a ne feri de ei este transmis din generație în generație, fără ca măcar să conștientizăm.
Hai să-i învățăm minte prin critică și „răzbunare”
Pentru a veni cu o rezolvare, unul dintre reprezentanți a propus să fie legate camerele de supraveghere amplasate deja în locurile unde există comunități de romi, însă Valer Moldovan pare că nici nu a vrut să accepte această variantă.
Mai mult, Valer Moldovan dă vina pe reprezentanți că „nu-și fac treaba” de ai da în gât pe cei care strică semafoarele, coșurile de gunoi, băncile, etc și că nu stau la pândă să-i suprindă pe aceștia când fac toate aceste lucruri.
Poate vă gândiți că poliția ar trebui să patruleze și să stea la pândă, însă Valer Moldovan a spus că nu există personal. De aceea, un om care merge 8-10 ore la muncă pe un salar de nimic, trebuie să vină acasă și să stea să depisteze huliganii. Serios?
Totuși, din nou lipsa de educație este vizibilă, deoarece directorul Moldovan nu cred că știe cum e să trăiești într-o comunitate de oameni revoltați și înverșunați în majoritatea timpului. Oare el s-ar duce să dea pe cineva „în gât” la poliție, cu riscul să-și ia pe urmă bătaie că e „informator”?
De ce să-și ia bătaie? Pentru că romii trăiesc în comunități restrânse, de multe ori fără posibilități și fără educație și nefiind un om care știe să-și controleze stările și emoțiile pentru că nu a avut unde să învețe toate acestea, iar primul gest la care apelezi e violența.
Și hai să o spunem și pe aia dreaptă, odată ce ai fost respins de o societate decenii după decenii, îți mai arde să te „împrietenești” cu aceștia doar pentru faptul că acum s-au gândit și cei din conducere să ne ofere condiții și planuri de incluziune socială?
Valer Moldovan probabil credea că reprezentanții vor să-i protejeze pe cei care fac stricăciuni, însă aceștia i-au spus că și ei știu de aceste cazuri și vorbesc deseori pe grupul de WhatsApp despre asta.
Cât mai are de gând Valer Moldovan să o țină tot așa?
Să nu uităm că directorul Poliției Turda nu este la prima abatere de acest gen și nu este prima dată când folosește cuvinte nepotrivite în discursul său ce poate fi interpretat cu ușurință ca fiind un discurs rasist și discriminatoriu la adresa persoanelor vulnerabile.
Așa că vă reamintim cum în anul 2022, Poliția Locală Turda susținea că cerșetorii sunt viitori infractori, iar dacă e să o luăm prin deducție logică, cine sunt cei care practică cerșetoria, în mare parte? Cred că vă puteți răspunde singuri la asta.
De asemenea, tot în acest an, atât un consilier local PNL Turda, Igor Cojocaru, cât și directorul Poliției Turda, Valer Moldovan s-au gândit că este locul și momentul potrivit pentru a aduce ca argumente neplăcerile persoanele referitoare la călătorii TUP, ei care nici nu circulă cu autobuzul, să ne înțelegem.
Pe atunci, spuneau că este insportabil să stai lângă un om care miroase urât în autobuz, motiv pentru care cei care nu miros a iasomie să fie amendați, adăugând de asemenea că aceștia nu sunt niște oameni de bună credință.
Acum, vă pun aceeași întrebare de mai sus, urmând să vă răspundeți tot singuri. Oare cine sunt acești oameni care nu au posibilități, precum case, utilități, bani etc?
Vreau să vă ajut!
Domnul nostru Moldovan a spus că el își dorește cu adevărat să-i ajute pe cei din comunitățile de romi, dar ei nu-l ajută pe el. Acest ajutor însemnând „stați voi la pândă să prindem noi huliganii și după să dăm comunicate că ne-am făcut treaba”
Totuși, revin la o chestie, de ce nu se leagă camerele de supraveghere? Ar fi o soluție pentru toată această problemă și nu ar mai trebui să stea nimeni la „pândă”. Rămâne totuși un mister de ce directorul Moldovan a reacționat prin „Dar să nu stați! Să nu stați să-i păziți!” la această propunere.
Înverșunarea împotriva romilor nu este o soluție, domnule
Să te prezinți la o dezbatere și să acuzi că doar romii fac nefăcute prin oraș, mi se pare ireal și aberant. Bineînțeles că există persoane de etnie romă care comit astfel de fapte, nu spune nimeni nu, dar hai să fim realiști că nu sunt singurii huligani din oraș.
Ca să vă dau un exemplu, acum ceva timp se întâmpla să fiu pe malul arieșului și am suprins o fază. Un grup de tineri, majoritatea români și doar unul rom, stăteau pe o bancă și discutau despre cum ar omorî toți romii din Turda dacă ar ajunge la putere, în timp ce toți mâncau semințe și scuipau pe jos, toți mai puțin fata de etnie romă.
De unde știu că era de etnie romă? La ceva timp după ce grupul a plecat, au venit cei da domeniul public să curețe mizeria lăsată de românașii voștri, iar fata despre care vă spuneam era și ea acolo așa că am fost să vorbesc cu ea.
Mama ei lucrează ca măturător de stradă, neavând nivelul de carte necesar pentru a lucra altceva, iar asta a făcut-o să se abțină din a mânca sămânță și a scuipa pe jos, cum au făcut prietenii ei care nici nu s-au gândit că va trebui să strângă cineva după mizeria făcută. Totuși, unde era poliția? Nu era.
De asemenea, am mai declarat că sunt de etnie romă și vă spun cu toată mândria că am un cazier curat și că am devenit o adolescentă ce nu a creat probleme în societate și mi-am văzut de educație. În schimb, am avut colegi români în liceu ce se drogau pe sub bănci în timpul orelor și care își aruncau chiștoacele de țigară pe jos. Mai mult, unii foști colegi din generală au dosar penal acum pentru trafic de droguri.
Să nu mai vorbim despre ilegalitățile făcute de polițiștii români și despre cum de multe ori mizeria făcută se ascunde sub preș, iar exemplele pot continua la nesfârșit.
Așa că NU, nu doar romii fac mizerie și strică lucruri. Ne place doar să dăm vina pe cel mai inferior pentru că așa ne va crede toată lumea.
Și încă o întrebare: Oare ați vorbi și cu primarul orașului așa cum ați vorbit și cu reprezentanții comunităților de romi? De curioasă doar
Și încă o chestie, cine consideră că romii au mai multe drepturi decât românii înseamnă că habar nu are cum e să faci parte dintre categorie de oameni defavorizată și nedorită. Nu avem mai multe drepturi, din contră, dar asta ține de educația fiecăruia și de cât vrea fiecare să priceapă.
Mai jos puteți urmări în detaliu ce a avut de spus fiecare și îmi pare rău că nu am apucat să surprind de la început ce a spus domnul Moldovan, dar sunt sigură că veți putea urmări pe agoramedia.ro
Lasă un comentariu